Eu am iubit cândva o amăgire
Sau poate-a fost un simplu vis pierdut
Ce am păstrat ca veșnic-amintire
Și-n timp, tăcut, a dispărut.
Sau poate c-am închipuit iubirea
Ca pe un lung preludiu nesfârșit,
Uitând că totdeauna moartea-i firea,
Că nu rezistă ea la infinit.
Acum nu-s decât cioburi răsfirate
Ce mă compun fără a mă sfârși,
Sunt urme vechi de vremuri înșirate,
Ce n-am puterea de-a le covârși.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Îți mulțumesc că îți împarți gândurile cu mine...