- Spune, ce-ai vrea de ziua ta?
- Ce-aș vrea, nici Tu nu îmi poți da!
- Cum să nu pot, copil bălai,
Cu ochii negri, rupți din rai?
- Tu nu poți, Doamne, din nimic
Să faci pe cer un astru cosmic.
- Ba pot și chiar am încercat
Înaltul tot l-am înstelat.
- Atunci, poți, oare, din furtună
S-aduci în noapte clară lună?
Sau din ninsoare să faci flori,
Pe câmp să-mprăștii vii culori?
Sau apa rece, cristalină,
Să-nghețe piatra în salină?
-Dacă aș vrea, chiar aș putea,
Până și tu să îmi fii stea.
Eu pot să fac tot ce promit,
Chiar și pe lucrul cel oprit.
-Atunci, poți Tu, cu mâna Ta,
Să-ndeplinești dorința mea?
-Spune și o voi împlini
La vârsta ta nu ai ciulini.
E-un lucru simplu, pământesc,
Pot să ți-l dau doar cât clipesc!
- Atunci, Tu, Doamne, să îmi dai
Acest mic dar, dacă îl ai!
E lucru greu, dar de-i putea,
Aș vrea să mor de ziua mea!
În ceasu-n care m-am născut
Să se oprească timpu-mi scurt,
Să mă întorc de-unde-am venit
Că-n lume eu nu sunt menit.
Nu-i loc de mine pe pământ,
Mai mult mă zbat ca în mormânt.
Aripi să zbor, nu poți să-mi dai,
Coadă de pește nici Tu n-ai.
La cer nu pot să mă ridic
Iar eu în lut mai mult mă-mpiedic.
Să-not în ape, nu știu cum,
Să mă târăsc, o fac acum.
Așa că, asta mi-aș dori,
Dar, fără să fi fost o zi!
- Nu pot copile! Cum să-ți dau
Ce nici măcar îngerii n-au?
Chiar de te las Eu fără trup,
Pe suflet nu pot să-l astup.
Rămâne-n el tot ce ai strâns
Și când ai râs, și când ai plâns!
-Vezi, Doamne, că nu poți nimic?
Ești ca și mine, anatomic.
Spui că de toate poți să dai,
Dar cum s-o faci când nici Tu n-ai?
