Mi-s palmele de doruri încleștate
Într-un noian de frig și suferință
Puternică povară în credință
Îmi sunt de-amaruri vechi îmbălsămate.
Sudori de timpuri răscolesc regrete
Printre ferestre-nchise ale inimii uscate
Prin care bat tăcute vânturi spulberate
Idei ale vieții ce se vrea concrete.
Pe fruntea rece-mi curg șuvoiele de lacrimi
Căci ochii mi-au secat de-atâta-ncrâncenare
Și-n loc de zâmbet pe buze-apar cu-nfrigurare
Cuvinte care mor în al trecutului vechi patimi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Îți mulțumesc că îți împarți gândurile cu mine...