Transformare

În liniștea tăcut-a singurei bătăi

Ce inima-mi mai poate să perceapă,

Zvâcnesc cu spasmul unei vâlvătăi 

Cu chipu-ți imprimat pe a mea pleoapă.

Respir prin corpu-ți rece și mă-ndoi,

Căci eu sunt doar o umbră răsfirată

În ani întregi ce au trecut greoi

Scriind în mine clipa deșirartă.

Sunt o legend-a unui vechi strigoi

Ce-a exista cândva, în altă soartă,

Am sânge-amestecat cu-al tău puroi...

Nu mai sunt om, sunt o fantasmă moartă.

Sângerândă

De tine inima mi-e încă plină

Și carnea de atingeri care dor.

Pe mine zace urma-ți cristalină

Și mirosu-ți c-un slab iz inodor.

Pecete-ai pus cu mâna-ți fină

Și-ai dispărut ca visul incolor.

Ștanțându-ți tu în mine rădăcină,

M-ai aruncat în umbra zilelor.

Secătuită mi-s de dragoste haină,

M-amestec doar cu clipele-mi de dor.

Aș rupe în bucăți amprenta ta străină 

Dar nu mai pot că-mi ești mutilator.

Ultimul vers

Eu strălucesc numai prin tine,

În vene-mi curge seva ta.

Ca un actor după cortine 

Tremur pentru a exalta.

Fărâmă sunt încântătoare 

Când tu în juru-mi doar roiești.

Ca pasărea nemuritoare

Renasc din umbre de zâmbești.

Tu mie-mi ești ca universul,

Aș vrea să fiu doar steaua ta.

Din poezie, ultim versul

Ce-n cărți mai poate exista.

Mărturisire

Cu ochii fragezi, eu doar te privesc,

Mi-e gura de cuvinte încleștată.

Aș vrea să urlu hai să te iubesc,

Doar că pe buze vorbele-mi așteaptă.

Clipesc cu chipu-ți încastrat în pleoape

Și ochii tăi parcă mă urmăresc.

Cu reticență-mi murmur slabe șoapte

De-abia aud până și ce gândesc.

Ți-aș susura în umbră, într-o noapte,

Doar hai să ne îndrăgostim, ca doi copii.

Dar încă-i zi și vorbele-mi necoapte

Se sting în suflet, fără ca să știi.

Doar...

Doar lasă-mă să-ți las parfumul

Pierdut în carne, undeva,

Cu el să îți amesteci fumul 

Ce îl imprimi pe cineva.

Doar lasă-mă să-ți fiu eu scrumul

Ce lași absent altundeva.

De aș putea, ți-aș fi consumul

În loc să fiu altcineva.