Neputință

- Spune, ce-ai vrea de ziua ta?

- Ce-aș vrea, nici Tu nu îmi poți da!

- Cum să nu pot, copil bălai, 

Cu ochii negri, rupți din rai?

- Tu nu poți, Doamne, din nimic

Să faci pe cer un astru cosmic.

- Ba pot și chiar am încercat 

Înaltul tot l-am înstelat.

- Atunci, poți, oare, din furtună

S-aduci în noapte clară lună?

Sau din ninsoare să faci flori,

Pe câmp să-mprăștii vii culori?

Sau apa rece, cristalină,

Să-nghețe piatra în salină?

-Dacă aș vrea, chiar aș putea,

Până și tu să îmi fii stea.

Eu pot să fac tot ce promit,

Chiar și pe lucrul cel oprit.

-Atunci, poți Tu, cu mâna Ta,

Să-ndeplinești dorința mea?

-Spune și o voi împlini

La vârsta ta nu ai ciulini.

E-un lucru simplu, pământesc,

Pot să ți-l dau doar cât clipesc!

- Atunci, Tu, Doamne, să îmi dai

Acest mic dar, dacă îl ai!

E lucru greu, dar de-i putea,

Aș vrea să mor de ziua mea!

În ceasu-n care m-am născut

Să se oprească timpu-mi scurt,

Să mă întorc de-unde-am venit

Că-n lume eu nu sunt menit.

Nu-i loc de mine pe pământ,

Mai mult mă zbat ca în mormânt.

Aripi să zbor, nu poți să-mi dai,

Coadă de pește nici Tu n-ai.

La cer nu pot să mă ridic

Iar eu în lut mai mult mă-mpiedic.

Să-not în ape, nu știu cum,

Să mă târăsc, o fac acum.

Așa că, asta mi-aș dori,

Dar, fără să fi fost o zi!

- Nu pot copile! Cum să-ți dau

Ce nici măcar îngerii n-au?

Chiar de te las Eu fără trup,

Pe suflet nu pot să-l astup.

Rămâne-n el tot ce ai strâns

Și când ai râs, și când ai plâns!

-Vezi, Doamne, că nu poți nimic?

Ești ca și mine, anatomic.

Spui că de toate poți să dai,

Dar cum s-o faci când nici Tu n-ai?

Al meu stăpân

Mă ninge dorul cu reci ape

Ce-ngheață trupu-mi istovit 

De-atâtea goluri stă rănit,

Din el și duhul vrea să scape.

Mă-nvăluie îndeaproape

Ca un iubovnic insipid,

Prea posesiv și prea rigid,

Mă ține strâns să mă îngroape.

Nu-i simt puterea, doar în pleoape

Apare câte-un răsărit

În care el m-a răstignit.

O lume-ntreagă nu mă-ncape.