De dragul lumii

 Bucată cu bucată mă adun
Dintr-un morman de părți mici mutilate
Și-ncep tăcută să mă recompun,
Să le refac, chiar dac-au fost tăiate.

Să le unesc la loc în vechiul tot,
Imaginea să mi-o redau trucată,
Să nu se vadă că sunt doar un ciot,
De vorbe aruncate dărâmată.

De ce mă străduiesc, oare, să asamblez
Doar trupul găunit de vreme oarbă?
A, știu, căci sufletul nu pot să-l modelez,
Din el, tot ce-i în jur, continuă să soarbă.

Și ce contează ce trăiri ascund,
Atâta timp cât simpla-nfățișare
E ca la carte. Doar așa pătrund
În lumea asta fără de valoare.