Sărutul tău pe fruntea-mi amorțită
A înghețat în alba dimineață,
Statuie am rămas, de vreme împietrită,
Fără de suflu, pierdută-n rece ceață.
Suav și dulce, omițând cuvinte,
S-a-ntipărit adânc în pielea mea amară,
Născând cu el în suflet oculte simțăminte,
Bătăi fără de ritm, senzație primară.
Sărutul tău tăcut, ascuns într-o ochiadă
A răvășit o clipă de viață impregnată
Cu mici zvâcniri de cuget ce deznoadă
Inima mea de timp cu lacăte legată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Îți mulțumesc că îți împarți gândurile cu mine...