Când

Când soarele răsare, poteci negre mâncând,

În negurile nopții pe lună alungând,

Când raza vie naște  zori calzi, adulmecând

A dimineții mantră spre ceruri aducând,

Când vise se destramă, în neștiut căzând,

Împrăștiindu-mi basmul, cu sufletul gemând,

Când realitatea intră ferești noi deschizând,

Pășind pe drumuri fade, speranța disipând,

Mă-ntreb stingheră zarea cu ochii adulând,

Împleticindu-mi brațul pe răni din trup curgând,

De glasul meu în rugă, icoană implorând 

Găsi-va calea vieții, pe ea blajin călcând?

Îngenunchind în taină, cu umbrele plângând,

Te rog, Tu, Doamne-al nopții, cu ochii fumegând,

Să-mi desenezi în stele, Cuvântu-ți blând punând

Să-ți înțeleg iubirea și voia...până când?