Și sufletul se scaldă în dureri,
Dar, oare, cine parte n-are
De-nfrângeri ce apar de nicăieri?
Privirea mi-o fi neagră ca pământul
Și-n inimă flori pare că se ofilesc.
Când mă adie în tăcere vântul,
Mă plec în părți și mă rostogolesc.
Dar zâmbetul nicicum el nu dispare
Că-ntr-un adânc, de mine cunoscut
Eu simt cum mă transform în soare,
Chiar dacă pân-acum eu nu am renăscut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Îți mulțumesc că îți împarți gândurile cu mine...