Dar nu le scot, le las să moară,
Tăcute se lovesc de stânci
Ce-am devenit pe dinafară.
Le-acopăr cu valuri de fum,
Mi-s cicatrici uscate-n seară.
Le ud cu lacrimi și scrum
Din ce am fost odinioară.
În mine zace-un zăcământ
De om ce pare că-i din ceară.
Doar mă topesc pe-acest pământ
În timp ce orele îmi zboară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Îți mulțumesc că îți împarți gândurile cu mine...