Pe care mi-a fost dat ca s-o trăiesc,
Pitindu-mă în umbră cu speranța
Să mă ascund de tot ce e lumesc.
În întuneric rece căutat-am fața
Pe care în visări încă o plăsmuiesc.
Copil nebun, pierdută-s în negreața
Dorului greu, atât de pământesc.
Pe catafalce albe îmi adorm măreața
Imagine cu tine, cum mi te amintesc.
Rămâi cu bine... îți dau până și viața
Căci fără tine eu, sunt chip nesufletesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Îți mulțumesc că îți împarți gândurile cu mine...