Pământul sec tăcut le-neacă
Cu ai nemuririi dulci fiori
Le îmbie în etern să treacă.
Cu ramuri negre, temători,
Se înalță către cer să zacă,
În rugă plâng, ispășitori,
Atât le-a mai rămas să facă.
Se sting copacii, pieritori,
Iertare vor doar să culeagă
Când vor călca, neștiutori,
Pe drumul ce nu vor s-aleagă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Îți mulțumesc că îți împarți gândurile cu mine...