Versurile mele nu se vor o formă tipică a operei artistice, nu vor să pătrundă în lumea literară clasică de aceea, de multe ori, poate nu respectă în totalitate rigurozitatea prozodiei clasice. Nu scriu pentru a atinge înaltul statut de poet sau pentru a rămâne pe o pagină într-un manual de limba și literatura română. Scriu pentru că simt... scriu un jurnal în rime în care, subtil, îmi ascund trăirile din acea clipă. Scriu pentru omul de rând care, poate, nu este obișnuit cu rigiditatea creației literare, dar căruia i-ar plăcea să se regăsească în cuvinte rostite de altcineva, sub altă formă. Scriu pentru omul care la un moment dat are o anumită trăire și pe care, poate, o disimulează cu mult tact pentru a nu părea celorlați ciudat. Nu, nu este ciudat, este perfect normal cu gânduri și trăiri firești, doar că ne-am obișnuit să ne lăsăm pradă imaginii afișate în exterior, ferecându-ne în interior pentru a nu ieși din tiparele stricte ale lumii.
Fiecare dintre noi ascundem în adâncul sufletului un om total diferit față de cel ce defilează nonșalant pe strada vieții zilnice. Fiecare dintre noi are propriul mecanism instinctiv de apărare, fiecare are propriul mod de a reacționa la anumite situații reale sau subconștiente... Fiecare dintre noi are felul lui propriu de a se descărca sufletește... unii plâng, alții râd, unii mănâncă, alții nu, unii vorbesc cu cineva drag, alții se închid în ei înșiși... eu... scriu.
Scriu cu sufletul așezat pe foaia de hârtie, nu cu mintea rațională care analizează permanent și vrea să afișeze doar imaginea perfectă în fața lumii. Nu suntem perfecți! Suntem doar niște suflete volatile care pot fi construite sau dărâmate cu un singur cuvânt spus conștient sau inconștient. Suntem un amalgam de trăiri acoperite de măști. Cine suntem noi pentru a judeca, eticheta sau critica?
Versul meu nu este literatură... el se mulează aproape perfect pe psihologia abisală, scoțând la suprafață simțiri subconștiente pe care nu le poți acoperi doar ca să nu mai fie acolo. Ele există undeva, indiferent că vrem sau nu, că le acceptăm sau nu. Ele ne formează pe noi ca ființe umane reprezentând sinele nostru autentic, fără intervenția devastatoare a exteriorului.
Asta sunt eu... iar dacă voi călca vreodată pe drumul îngust al cenzurării versului sufletului cu filtrul rațiunii pentru a face pe plac lumii literare... atunci voi înceta să mai fiu eu!
(psihologie abisală - termen generic pentru denumirea curentelor psihanalitice care se ocupă cu studiul straturilor celor mai vechi și mai profunde ale personalității, accentuând rolul fenomenelor psihice, al dorințelor, al tendințelor afective în determinarea psihicului.
abisal - termen care desemnează dinamica straturilor inconștiente, instinctive, psihoorganice, de adâncime a psihicului, opuse fenomenelor psihice care apar la suprafață.)