Dar cântul lor stingher mai mult mă doare
De parc-ar vrea să-mi ia mie puterea
Și s-o prefacă-n spumă curgătoare.
Îmi cert în fața lor pe mintea bolnavă
Căci prea gândește-aiurea, în caldul asfințit.
Eu nu îi cer să-mi urle în grava ei octavă,
Vreau doar să-și țină glasul de gânduri încolțit.
Nici cerului nu-i pasă de-a mea îngândurare
Își poartă fără jenă suavul lui azur,
Lăsându-mă pe mine să trec neschimbătoare,
Cu mintea mea bolnavă și gândul meu obscur.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Îți mulțumesc că îți împarți gândurile cu mine...