Anesteziată

Am înghețat, eu nu mai simt nimic,

De parcă-ntreaga lume stă să-mi cadă,

Un tăvălug ce-n calea-i mă preface-n mic,

Neînsemnat punct negru pe zăpadă.

Nu tremur, nu mă sperii, nu mă înfior,

Sunt rece și senilă îmi e mintea,

Încerc să-mi mișc încetul măcar un picior,

Dar parcă sunt legată cu îmbrăcămintea.

Nu văd decât mult negru în fața ochilor,

Fără sclipiri de palidă lumină

Și stau așa închisă în dosul ușilor.

Oare sunt o statuie sau prind doar rădăcină?

Eu n-am dorit decât să pot să-nfrunt

A realității boală însetată,

Dar am ajuns inertă, răpusă-n amănunt.

Acum sunt doar o umbră anesteziată.