Am spus atâtea vorbe inutile,
M-am afundat în gânduri fără rost,
Pierzându-mă pe căile-mi senile,
M-am mulțumit să fiu mereu ce-am fost.
Am refuzat s-ascult al vieții cântec
Și să îl fredonez la nesfârșit,
Crezând că-naintând eu doar înfulec
Și nu respir, doar bat nestingherit.
Dar realitatea este crudă doamnă
Și-n loc să mă învețe să exist,
M-a năvălit cu timpul ce condamnă
Clipă de clipă sufletul meu trist.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Îți mulțumesc că îți împarți gândurile cu mine...