Îi mângâi lin arcușul pe corzi pierdute-n seară,
Iar sunetul albastru spre cer tăcut se-nalță
Ca trilul unei păsări ce-a fost cândva măreață.
Cu luna-mpreunată ca într-o serenadă
Dezmierd apusul tandru plecat în promenadă
Și-i pun în versuri dorul ce inima îngheață,
Măcar să-i simt fiorul, de nu mă mai răsfață.
Doar note mute ies din mine și vibrează
Unindu-se cu noaptea prezentul îmi pătează.
Dar eu tot cânt și lunii vioara-i descifrează
Un suflet trist ce, jalnic, abia vociferează.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Îți mulțumesc că îți împarți gândurile cu mine...