Ne naștem din scântei în asfințit
Și ne trăim dorința vinovată,
Ca să murim, apoi, în albul răsărit.
Luceferi poleiți în umbră mată
Încă mai strălucim pe ceruri osândiți
De o iubire prea nevinovată
Ce ne preface-n sclavi-i pângăriți.
Platonică și, uneori, suavă,
Iubirea noastră-n stele s-a dosit.
Ne-atingem c-o simțire prea bolnavă,
Că de alergătură noi doi am obosit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Îți mulțumesc că îți împarți gândurile cu mine...