Enigmă

Ni-i greu când totul ne întreabă

De ce sunt eu, ființa stearpă?

De ce chiar tu, copil blajin,

Te-ai alăptat cu-al meu venin?

Sunt crudă, față mi-i de gheață,

Dar al tău suflet mă răsfață

Și tot ce zace-n mine crapă

Și-mi curge-afară ca o apă.

Îmi răsfoiești pe îndelete

Adâncurile-mi incomplete.

Când sunt prea rece, în versete,

Mă descifrezi și-aduni schelete.

Poate noi suntem laolaltă

Veniți din lumea aialaltă...

Demon și înger, printre rânduri,

Ne completăm tăcuți în gânduri.

Suntem enigmă fără explicare,

Stigmatizați de mintea-ntrebătoare.

Fără de înțeles, arzând printre regrete,

Ne-abandonăm în a iubirii secte.