Iubirea noastră, singulară floare,
Răsare-n ochi și-n trup dispare.
Ne amețește în vâltoare,
Ne lasă slabi, fără suflare.
În ea nu este umbră de culoare,
Doar urmă de trăire curgătoare.
În lanțuri suntem prinși ca-n legătoare
Acum dorim, apoi dorința moare.
Nu suntem noi în orele perfecte,
Ci două suflete cu tainice defecte.
Ne consumăm în foc pe îndelete
Să ne trezim apoi ființe incomplete.
Iubirea noastră, veștejită floare,
Uscați de-a simțămintelor amploare,
Ne ofilim când picurii de soare
Apar de nicăieri ca într-o închisoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Îți mulțumesc că îți împarți gândurile cu mine...