Deznodământ

Mă legăn cum mă bate vântul 

Ca un copac culcat de ploaie,

Îmi curg din ochi lacrimi șuvoaie,

Mă-nghite în adânc pământul.

Zdrobesc din minte-mi sec cuvântul,

Din inimă preling puroaie

Tot învelind, ascund gunoaie,

Mi-e apa rece-acum veșmântul.

Privesc în ochi deznodământul,

Amestecată-s în puhoaie,

Mi-e silă că-s numai noroaie,

Lumea mi-a devenit mormântul.