Spunând a mea poveste într-un asfințit
De iarnă grea cu lună-n răsărit,
Mă plâng, urlând în sunete bolnave.
Pădurea neagră încă mă îngroapă
În întunericu-i haotic și parșiv,
Doar glas de câine tot mai expresiv
Mă trage-n realitate dintr-o groapă.
În dansul lor tribal, nedeslușit,
M-agață și mă-nvârt în rotocoale
Și-n fuga mea îmi dau mereu târcoale,
Doar lupii mă adună când m-am prăbușit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Îți mulțumesc că îți împarți gândurile cu mine...