Confesiune

Iubirea ce o port, pecete grea în suflet,
E moartea mea curată, e crudul meu delir,
Ea îmi posedă mintea cu tragicul ei urlet,
Îngheață duhu-n mine, îmi fură al meu respir.

Iubirea mea bolnavă trăiește fără cuget,
Se zbate înăuntru ca un nebun vampir
Exorcizat de zei, aruncă al lui muget
În liniștea macabră al unui cimitir.

Nu-i judecați păcatul ce-nghite al ei umblet,
Nu-i răsfirați durerea atâtor nopți în șir,
Lăsați-o să-și aștearnă murmurul ei în sunet
Ca ultimul poem șoptit de un martir.