Nu răscoliți adâncul ce zace în uitare,
Mimând iubiri ascunse, de ură fumegând,
Mai mult apasă a voastră perfidă întristare.
Nu cereți unei inimi să spună prin cuvânt
Trăiri ce doar ea știe, de anii reci mascate,
Căci înțelesul lor e lumii prea profund,
Ea nu-i percepe plânsul pe rănile uscate.
Vă mulțumiți voi, doară, cu sufletu-mi plăpând,
Cu chipul ce zâmbește, vrând pace să vă-mpartă,
Nu-și strigă neputință, spre ceruri el țipând,
Un umăr cald el cată să-și ducă a lui soartă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Îți mulțumesc că îți împarți gândurile cu mine...