Se scutură castanii, pereții tăi sunt goi,
La ușa casei, mamă, aștepți cuvinte noi.
Se-ntunecă și cerul, apus la răsărit,
Tu, sfredelind iar zarea, noi tot nu am venit.
Printre oftat și lacrimi, pășești într-un pridvor
Înmărmurit de vreme și înghețat de dor.
Se scutură castanii, ochii ți-au adormit,
Aripile ți-s frânte, pământul le-a înghițit.
Aștepți tăcută timpul când vom veni și noi
Să-ți punem flori la poartă și-ntre pereții goi.
S-aprindem lumânare să-ți vezi tu drumul lin,
Printre morminte crude ni-i dorul doar suspin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Îți mulțumesc că îți împarți gândurile cu mine...