Vechi trandafir

Am fost un trandafir cu plină floare,

Am înflorit în blândul răsărit,

Cum se deschide apa într-o mare,

La fel și eu plăpând am tresărit.

Dar nori întunecați s-au pus în cale

Și albele petale mi le-au schingiuit,

Pământ uscat s-a năpustit agale

Pe-a mele profunzimi le-a biciuit.

N-a mai rămas din mine decât jale,

Bobocii mei târzii s-au prăfuit.

Vechi trandafir cu izuri pastorale

S-a stins demult de dor doar bântuit.

Geniu pierdut

Mă pierd, mă zbat, mă schingiuesc,

Cuvintele din minte mă doboară,

Cu fulgere de sensuri mă-ncolțesc

Și cu tăcere sumbră mă-nconjoară.

În lanțuri reci și grele mă-ntețesc

Sunt sclavă în furia lor murdară

Și în vâltoare neagră m-amețesc,

Ciudata lor strânsoare-i ca o sfoară.

Cuvinte fără formă doar rostesc,

Iar conștiința mea acum vulgară

E posedată parcă de demon grotesc,

Creația macabră mă-mpresoară.

Apusă în delir nebună clocotesc

Iar mă dezbrac de mine-n foi de ceară

Și vers cu vers pe pagini împletesc

M-am desfăcut, devin iar clară.

Iz de toamnă

Astăzi, tu mie îmi miroși a toamnă,

A dragoste amestecată cu delir.

Iar urma buzei tale mă îndeamnă 

Să mă desfăt din vinu-ți cu ghimbir.

Îți cad pe umeri pletele din frunze

Și-n ochi lucesc migdale brumării.

Suflet pierdut, tu te transformi în muze

Ascunse-n versuri vagi de poezii.

Nu-mi ești nici cald, nici rece ca de iarnă,

Bizar amestec de simțiri din ploi,

Îmi ești ca o statuie ruginită-n toamnă,

Rămasă-ntr-o pădure cu copacii goi.

Judecată

Da... pănă și îngerii păcătuiesc,

Iar mi-s înger cu-aripi despicate.

Și-oricât de tare după mă căiesc,

Îmi place izul clipelor sacrificate.

Și chiar de vreau în rai ca să sfârșesc

Plăcerea de moment e peste poate.

Da, știu c-a mele fapte o să le plătesc,

Dar este-un rol în tot și-n toate.

Într-un final, totul e omenesc,

Drumuri parcurse doar pe apucate.

Când va fi timpul, o să cântăresc

De-au meritat efortul cărțile jucate.

Potrivire nepotrivită

Eu nu ți-am spus din ce-s făcută eu,

Dar tu mi-ai spus din ce-s visele tale.

Și, chiar de poate sună a clișeu,

A tale sunt cu mult sentimentale.

Eu ți-am șoptit doar că mi te-am dorit,

Dar tu, un univers mi-ai pus în cale.

În mine, tu furtuni cu ploaie ai stârnit,

Iar eu în tine numai ultime vocale.

Suntem atât de diferiți în ce simțim 

Și, totuși, potriviți în celelalte,

Doi poli opuși suntem când ne privim,

Dar tot mai facem sufletul să salte.