Cărțile pe față

Așa și? Da! Sunt femeie!

Puternică cum nu ai chibzuit,

Renasc din fiece scânteie,

Aprind în mine focul mistuit.

Și ochii-mi pământul să-l răstoarne

Ei pot de vor cu-adevărat 

Că eu sunt forță cutremurătoare,

Posed și ce nu e de posedat.

Desfac și leg la loc orice strânsoare

Când sufletul mi-o cere răspicat.

Femeie sunt și chiar de-s visătoare,

Ce zace-n mine n-are duplicat.

Cugetare

Și dacă viață-n doi se-mparte

Sau se-nmulțește la pătrat

Nu mai contează, căci doar fapte

Într-un final am adunat.

Chiar de-am fost foc ori, uneori, furtună

Sau poate ploaie calmă-n înserat,

Ce-am semănat în urmă se adună

Și creștem doar cu ce am cugetat.

O dâră-n spate doar ni se mai zbate

Când fumul nostru piere-n înnoptat.

Ce efemeri murim în miez de noapte 

Când n-am trăit de fapt cu-adevărat.

Renaștere

Acum poate că sunt doar întristare 

Și sufletul se scaldă în dureri,

Dar, oare, cine parte n-are

De-nfrângeri ce apar de nicăieri?

Privirea mi-o fi neagră ca pământul

Și-n inimă flori pare că se ofilesc.

Când mă adie în tăcere vântul,

Mă plec în  părți și mă rostogolesc.

Dar zâmbetul nicicum el nu dispare

Că-ntr-un adânc, de mine cunoscut 

Eu simt cum mă transform în soare, 

Chiar dacă pân-acum eu nu am renăscut.

În loc de adio

Când nopțile vor fi prea reci,

Să mă săruți când vrei să pleci.

Să-mi ții în brațe trupul strâns

Cu freamăt să zâmbim în plâns.

Să nu îmi spui că o să treci

Și-ntr-un adio, buze seci

Tu să-mi dezmierzi cu un sărut

Ce-n timp, uitat, a dispărut.

Când zilele ne-or despărți

Și-n lumi pe noi ne-or împărți,

Măcar o noapte să-ți răpești

De mine doar să-ți amintești.

Cântec surd

Și cânt... doar cânt... dintr-o veche vioară,

Îi mângâi lin arcușul pe corzi pierdute-n seară,

Iar sunetul albastru spre cer tăcut se-nalță

Ca trilul unei păsări ce-a fost cândva măreață.

Cu luna-mpreunată ca într-o serenadă

Dezmierd apusul tandru plecat în promenadă 

Și-i pun în versuri dorul ce inima îngheață,

Măcar să-i simt fiorul, de nu mă mai răsfață.

Doar note mute ies din mine și vibrează

Unindu-se cu noaptea prezentul îmi pătează.

Dar eu tot cânt și lunii vioara-i descifrează 

Un suflet trist ce, jalnic, abia vociferează.