Doar...

Doar lasă-mă să-ți las parfumul

Pierdut în carne, undeva,

Cu el să îți amesteci fumul 

Ce îl imprimi pe cineva.

Doar lasă-mă să-ți fiu eu scrumul

Ce lași absent altundeva.

De aș putea, ți-aș fi consumul

În loc să fiu altcineva.

Antidepresiv

Și ce contează lacrime vărsate?

Mii de cuvinte sufletu-mi culcând?

A mele tocuri vor fi mai înalte

Și voi păși semeață, pe ele călcând.

Și ce contează că-năuntru bate

O inimă ce vrea doar moarte-a întâlni?

O-ndop cu vise, chiar de par deșarte,

Până numai iubirea iar o va stăpâni.

Și ce contează că-n mine se zbate

Durere și tristețe în mod necontenit?

Prin ele glorioasă iarăși voi răzbate

Și voi iubi tot ceea ce eu am devenit.

Tu și eu

Tu îmi ești alb... mereu lumină...

Eu întuneric, cerșetor de milă...

Tu îmi ești eu... eu nu-s nimic...

Sunt praf pierdut în trup anemic...

Tu îmi ești forță... eu durere...

Tu îmi ești corp... eu doar cădere...

Îmi ești magie-otrăvitoare,

Iar eu sunt doar o muritoare...

Curiozitate

Și tu, de fapt, pe cine vrei

Atunci când nu mă vrei pe mine?

Pe cine-n brațe vrei să iei

Când locu-i gol chiar lângă tine?

Cui chipul vrei să îi săruți

Și marea-n ochi să o pierzi toată?

Pe care buze tu asmuți

Iubirea ce nu mi-a fost dată?

Căci lângă tine, sunt nisip.

Mă speli cu apă-ntunecată,

Acoperi cu praf al meu chip

A ta eu nu am fost vreodată.

Rugăminte

Te rog, nu-mi pune pauză-n iubire,

Nu mă lăsa să plec pe înnoptat.

Când numai cerul strigă în neștire,

Oprește-mă din drumul ce-am luat.

Nu îmi da drumul mâinii de cu seară 

Căci frigul tău mă poate încolți.

Doar strânge-mă în brațele-ți de ceară

Chiar și de sufletul îmi poți boți.

În rochia mea neagră de cerneală

Pornesc spre lumi ce nu am colindat.

Pierdută sunt, că aspra ta răceală

Din tine, pentru veci, m-a alungat.

Atât te rog, măcar în amintire,

Zidește-mi inima într-un palat

Și las-o să trăiască în smintire

Că din ce-a fost, toată s-a spulberat.