Dar lasă-mi doar veșmântul buzelor pustii
Ce mă-mbrăcau timide-n ore ce zburară
Într-un apus de iarnă, ascuns de pirostrii.
Prin baldachine albe, ce-n nopți ne-nfășurară,
Postirăm de l-atingeri și vise de copii
Fără să înțelegem că-n timp se spulberară,
Jucat-am viața noastră parcă-n fototipii.
Dezbracă-mă de tine, golește-mă doar iară
Și șterge-ți de pe mine neutrele-ți fobii,
Căci ele pe noi tainic mereu ne viciară
De-am devenit acum sărace neghiobii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Îți mulțumesc că îți împarți gândurile cu mine...