Feminin

Dă-ți jos, femeie, rochia de gală,

Rămâi așa cum  ceru te-a-mbrăcat

Și, chiar, de uneori, ești goală,

Străluce-n tine adâncu-ți nestemat.

Șterge-ți, tu, fardul de pe pleoape

Ca lacrime să-ți curgă peste chip,

Și chiar de ochii-s desenați în ape

Zâmbetu îți răsare și-n urme de nisip.

Continui să pășești prin ploaie și prin vânt,

În suflet depunând iubire cu migală.

Păstrează doar, pe tine, al timpului veșmânt,

Căci, tu, femeie, renaști ca pasărea regală.

Orizont închis

Picioarele-mi nebune-aleargă,

Nu își găsesc al vieții drum.

Se-mpleticesc, nu știu să meargă,

Evaporate sunt de scrum.

Cenușă calea mi-i și-i largă,

Mii de poteci ascunse-n fum.

Oare nu pot doar să conveargă

Din toate-ntr-una, oarecum?

Căci aș alege-o fără șagă,

Pașii pe ea să mi-i consum.

Mi-e teamă că rămân oloagă

De tot alerg pe-același drum.

Ireal

Doar fum... amestec din petale

De flori uscate în ajun.

Suntem căzuți, călcăm agale,

Pe umbre ce se suprapun.

Ne modelăm cu inegale

Seci siluete de săpun.

Parcă suntem picturi murale

Ce pe-un perete se expun.

Ne urmărim cu naturale

Priviri ascunse ce transpun

Simțiri ce încă-s cruciale,

Dar realității se opun.

Ne-atingem umbre materiale

Ce din dorințe se compun.

Ne-abținem de la triviale

Trăiri ce doar ne descompun.

Pierduți în clipe raționale

Minciunile din noi apun,

Doar normele convenționale 

Între noi doi se interpun.

Și adunăm senzoriale

Noi mângâieri ce se depun

În nopți ce nu ne sunt reale,

Doar în visări se juxtapun.

Dorință

Mereu ți-am spus, doar desenează

A mele vise pe un cer

Din care trupul se-nfruptează 

Și realități tăcute pier.

Cu sufletu-ți doar incantează

Versete-n care eu mă pierd 

Cântându-mă, doar contemplează

Cum eu în vocea-ți mă dezmierd.

Cu mâna-ți caldă proiectează

În ape corpu-mi adormit.

Bucăți din mine cerceteză

Și-aruncă-mă în infinit.