Preferință

Atâta ne mai batem în cuvinte

Și ne rănim cu gesturi care dor,

Sub un noian tăcut de jurăminte,

Ne aruncăm doar vorbe care mor.

Cu fapte mai mereu indiferente

Pe suflet iad îl facem cu umor.

Of, viață construim printre regrete

Și-o admirăm ca simplu privitor.

Ne ștergem amintiri cu un burete,

Prea ni se pare că-i ucigător

Să ne-mpărțim a inimii secrete.

Mai bine stăm ca tăcut spectator.

Antagonic

Eu încă zac în urma-ți ca o oază

Într-un deșert de apă părăsit.

Mă tot scufund în el precum o rază

Din al tău soare de granit.

Nu văd la tine calda-ți față 

Cu care m-ai furat din vechiu-mi răsărit.

Acum privirea ta-i doar gheață

C-un zâmbet de păpușă-nmărmurit.

Ești nou în vechi ca o paiață 

Ce-și poartă doar veșmântul pângărit

Zi după zi lăsând în mine ceață 

Din ce am fost și ce am devenit.

Început în forță

Și, poate, uneori, e de ajuns o palmă

Să ne trezim din visul ce-am dormit.

Chiar dacă-i grea ca o rece sudalmă

Sau de ne face suflul obidit.

Poate, adânc, simțim că ne destramă,

Dar nu-i sfârșit, e-un început pripit

Și ne trezim ca rupți din diafragmă,

Din basme-n care doar am copilărit.

Deschidem ochii ca la o pomană

În care încă cerem ajutor divin.

Nu-ți plânge viață, e precum o doamnă,

E dulce și amară ca paharul de vin.

Impas

De mi-ar fi simplu să vorbesc,

Să dau cuvintelor culoare...

Dar eu nu pot, doar bâiguiesc

Un fel de șoapte ordinare.

Un sens de-ar fi ca să găsesc,

Să strig la aer ce mă doare...

Mai bine tac și m-adâncesc

În trupul meu de muritoare.

Dezagregare

Adun în suflet răni adânci, 

Dar nu le scot, le las să moară,

Tăcute se lovesc de stânci

Ce-am devenit pe dinafară.

Le-acopăr cu valuri de fum,

Mi-s cicatrici uscate-n seară.

Le ud cu lacrimi și scrum

Din ce am fost odinioară.

În mine  zace-un zăcământ

De om ce pare că-i din ceară.

Doar mă topesc pe-acest pământ

În timp ce orele îmi zboară.