Gândul unui liric

E ușor a scrie slove fără simț, fără culoare,

Când panelul tău descrie lumi uitate de visare,

Când nimica nu-ți e muză și în suflet pană n-are,

Creionând doar vagi cuvinte pe foi albe, plutitoare.

Dar când versul îți e zbucium și cuvântu-ngândurare,

Simțămintele prind tremur descriindu-ți gânduri rare.

Oare omul ce mimează că trăiește, poate oare 

Să-nțeleagă printre slove taina ta mistuitoare?

Sau citește doară scrieri îmbrăcate în paloare

Răsfoind pagini deșarte încărcate de duhoare?

Neștiind că-i murmur tainic versul tău ce limbă n-are

Te descrie el în vorbe prea banale și vulgare.

          

Revedere târzie

Se scutură castanii, pereții tăi sunt goi,

La ușa casei, mamă, aștepți cuvinte noi.

Se-ntunecă și cerul, apus la răsărit,

Tu, sfredelind iar zarea, noi tot nu am venit.

Printre oftat și lacrimi, pășești într-un pridvor

Înmărmurit de vreme și înghețat de dor.

Se scutură castanii, ochii ți-au adormit,

Aripile ți-s frânte, pământul le-a înghițit.

Aștepți tăcută timpul când vom veni și noi

Să-ți punem flori la poartă și-ntre pereții goi.

S-aprindem lumânare să-ți vezi tu drumul lin,

Printre morminte crude ni-i dorul doar suspin.