Verdict

Dezbracă-mă de tine, pentru a mia oară,

Dar lasă-mi doar veșmântul buzelor pustii

Ce mă-mbrăcau timide-n ore ce zburară

Într-un apus de iarnă, ascuns de pirostrii.

Prin baldachine albe, ce-n nopți ne-nfășurară,

Postirăm de l-atingeri și vise de copii

Fără să înțelegem că-n timp se spulberară,

Jucat-am viața noastră parcă-n fototipii.

Dezbracă-mă de tine, golește-mă doar iară

Și șterge-ți de pe mine neutrele-ți fobii,

Căci ele pe noi tainic mereu ne viciară

De-am devenit acum sărace neghiobii.

Declasare

De la adânc către afară, 

Mă dezgolesc de ce sunt eu,

Ca opera neliterară, 

Devin din proză, un eseu.

Mă șterg de rime și sunt goală

C-un ultim și timid puseu

Mă manifest printr-o zicală,

Un înțeles de vechi panseu.

Metafore din mine zboară

Și mă transform doar în clișeu.

O comedie mult prea rară...

Cât de banală pot fi eu!

Enigmă

Și ce a fost?.... a fost o boare

De vis, amestec cu lucid,

Ca o scânteie temătoare, 

A fost puternic translucid.

De ce a fost?.... o întrebare

Cu un răspuns mult prea rigid.

A fost să fie schimbătoare,

Un joc copilăresc, stupid.

Ce e acum?... nepăsătoare,

Două bătăi ce coincid.

E-o realitate-otrăvitoare...

Iubirea noastră-i suicid.

Încastrare

În vene-mi curge seva-ți dulce-amăruie,

Se-mpleticește-n sânge, otravă albăstruie,

Tăia-o-aș cu lamele, căci trupul mi-i prea plin,

E scrijelit-adânc în pielea-mi de vinil.

Din carne mi-aș descoase al tău chip luminos 

Ce-n umbre mă întoarce c-un zâmbet capricios,

Doar trupul să-mi rămână în urmă, de curat,

Căci sufletul trântit-ai în dulcele-ți păcat.

Reacție firească, mi-i corpul suspendat 

În timp cu mii de ace de tine mi-i legat.

Rămân doar atârnată, cu chipu-mi diluat,

C-o pată de cerneală ce-adânc ai tatuat.

Feminin

Dă-ți jos, femeie, rochia de gală,

Rămâi așa cum  ceru te-a-mbrăcat

Și, chiar, de uneori, ești goală,

Străluce-n tine adâncu-ți nestemat.

Șterge-ți, tu, fardul de pe pleoape

Ca lacrime să-ți curgă peste chip,

Și chiar de ochii-s desenați în ape

Zâmbetu îți răsare și-n urme de nisip.

Continui să pășești prin ploaie și prin vânt,

În suflet depunând iubire cu migală.

Păstrează doar, pe tine, al timpului veșmânt,

Căci, tu, femeie, renaști ca pasărea regală.