Coșmar

Mi-e luna roșie osândă,

'N-a ei paloare surâzândă

Mă pierd pe-alei ca o flămândă

Nălucă-n noaptea sângerândă.

Mi-s eu cu fețele schimbate,

Nimfă pe căi întortocheate,

Alerg fără s-ajung departe,

Desprinsă parcă dintr-o carte.

Legată sunt de realitate,

Dar rătăcită-n lumi deșarte,

Un vis ciudat ce mă împarte

Între o viață și o moarte.

Nu pot s-aud divine șoapte,

Doar urlete în miazănoapte.

Înger și demon mă străbate,

Trăiesc patimi nevinovate.

Doar noi

Doar noi și-un cer acoperit cu stele,

Pășim stingheri, amestecați cu ele.

Ne-mbracă luna în lumini eterne,

Pe noi, tăcute falduri, își așterne.

De mână alergăm printre himere

Și ne topim în caldele mistere

Adăpostiți de brațele materne

A unei nopți de iarnă terne.

Golași de simțăminte și putere,

Suntem hrăniți de vise efemere,

Plutim numai pe valuri de plăcere,

Doar noi și-a dragostei tăcere.

Enigmă

Ni-i greu când totul ne întreabă

De ce sunt eu, ființa stearpă?

De ce chiar tu, copil blajin,

Te-ai alăptat cu-al meu venin?

Sunt crudă, față mi-i de gheață,

Dar al tău suflet mă răsfață

Și tot ce zace-n mine crapă

Și-mi curge-afară ca o apă.

Îmi răsfoiești pe îndelete

Adâncurile-mi incomplete.

Când sunt prea rece, în versete,

Mă descifrezi și-aduni schelete.

Poate noi suntem laolaltă

Veniți din lumea aialaltă...

Demon și înger, printre rânduri,

Ne completăm tăcuți în gânduri.

Suntem enigmă fără explicare,

Stigmatizați de mintea-ntrebătoare.

Fără de înțeles, arzând printre regrete,

Ne-abandonăm în a iubirii secte.

În picuri de ploaie

Și eu te-am așteptat, cuminte, într-o seară,

C-o ceașcă de cafea și-o ultimă țigară

Și mă durea și ploaia care bătea hilară

În colțul meu de geam cu-a sa ocară.

Cu ochii rătăciți în picurii de-afară

Îți descifram în gând pașii ce nu călcară

Prin ploaia de cristal ce îmi părea vulgară

Că-mi inunda ființa cu-a ta rece povară.

Doar stropi străini de apă pe chip se așezară 

Unindu-se cu lacrimi ce se disimulară

Luându-și poleirea cristalelor de ceară 

Să se topească-n timp cu ființa ta plenară.

Fii tu

Fii tu iubirea mea străină,

Sunet stingher de mandolină,

Ce nu mă cântă, mă alină,

Când luna mea nu mai e plină.

Fii tu abisul dintre ape,

Pământ uitat ce mă încape

Când cerul vrea doar să mă crape,

În mici bucăți să mă îngroape.

Fii tu o rază de lumină

Ce al meu demon îl domină,

Freamăt banal ce trup înclină

În ploaia de dureri haină.

Fii tu ce n-am găsit în spații

Lăsate goale de mulți alții.

Doar fii oprire-n separații, 

Realul meu în imitații.